Poveste despre 5 baiat (candva prin iarna lui 2006-2007)

Poveste despre cinci baiat

Plaiurile mioritice au fost inghitite de maghiari acum cateva sute de ani....dar contemporan noua este alt fenomen dezgustator, si anume bucurestenii care folosesc un fel de sonar pentru zapada. Cum a dat zapada abandoneaza aseazarea omeneasca si pornesc intr-o cursa nebuna de initiere prin injuraturi ca la usa cortului si vitejie pe traseu montan (depasirile in viraj sunt la mare cautare).

Dar povestea noastra nu tine de xenofobia ardeleanului de rand fata de bucuresteanul snob si cotropitor....

Era o duminica pasnica de februarie. Fiecare se relaxeaza, se bucura de brad, mai bea o Lacrima lui Dumitru (prietenii – de betie- stiu de ce). Povestea debuteaza la ora 16.30 cand 5 baieti, nu cu toate oile acasa, au hotarat ca linistea si pacea din acea zi trebuie zguduita din temelii. Asa ca inarmati cu rabdare au folosit iahu messengerul capitalist in scopuri nu prea ortodoxe si dupa 2 ore de discutii aprinse ( se lasase seara si trebuia aprins becul) s-a hotarat in functie de votul cenzitar ce anume vom face. Cheta fiind o imposibilitate fizica din cauza frigului de ingheatau pietrele am hotarat ca ne vom multumi cu putin si vom face un ceai....dar da....un ceai preparat specific, reteta fiind mostenita din mos stramos....

Desigur ora de intalnire este relativa si mereu unul sau mai multi sufera din aceasta cauza si isi distrug neuronii fara ajutorul alcoolului sau al unei femei care are chef de scandaluri :>.

Dupa ce am reusit intr-un final sa ne strangem toti am pornit pe culmile gloriei spre carfur locul de unde planuiam sa luam 2 plicuri de ceai si lemne. Desigur viziunea utopica asupra lucrurilor a fost intunecata rapid cand am constientizat ca nu aveam oala shi lemne (ca nu am gasit). In schimb aveam cani la noi (si era si un dobitoc cu un pahar de sticla pe care l-a uitat in masina cand s-a dat jos).

Desigur am avut timp destul pentru cumparaturi: magazinul se inchide in 5 minute. Am hotarat sa procedam cat se poate de democratic printr-o cearta de toata frumusetea care a captat privirile pline de admiratie ale celor din jur. Tratand astfel problema am ajuns la concluzia pripita de a lua paine si parizer si a ne propti intr-un loc cat se poate de aiurea si sa consumam fara pic de jena si notiune de igiena produsele.

In final am luat branza cea mai ieftina la mat si niste sunca obosita.

Raidul anarhic a continuat in drumul spre destinatia mult visata. Questul secundar de a procura lemne pentru focul din sufletele noastre ne-a dus la o benzinarie noname unde iasovenii de la tejghea, care erau sub puternicul efect bahic, ne-au servit cu lemne de lambriu impachetate ca fructele la aprozar. Dar fiindca eram singuri cretini destul de disperati incat sa oprim ne-au oferit un bonus.... bumbac cu parafina sa aprindem focul.

Am purces la drum si am ajuns la Dambul Morii unde am mers ca orbii spre lumina pana cand am realizat cu stupoare ca nu avem cum inainta din cauza nametilor impozanti ca niste luptatori de K1 dezlantuiti ca gibonii la care se uita cu atata admiratie amatorii de fotbal. Dupa lupte seculare cu acele conditii austere am reusit sa punem masina aproape de posta de la Damb si am inceput sa facem piramida cu influente maiase care trebuia sa simbolizeze curajul nostru de a infrunta frigul si posibilii oameni care urmau sa ne apara in campul vizual.

Dupa ce focul a inceput sa fie strasnic, asta desigur cu ajutorul fotbaliatorilor care stateau ca in zid sa nu stinga vantul focul la care muncisem cu multa truda si in care pusesem suflet si trimiteri la Big Bang-ul originar.

Dupa primele 2 senvisuri i-a venit cuiva ideea nastrusnica de a se servi cu un batz dintr-un boschet si a abuza de chifla proaspata care nu putea riposta si a-si face o imitatie infecta si insalubra de frigaruie. Ideea a fost foarte rapid asimilata de grupul si asha dezbinat. Singurul lucru care ne facea sa uitam de frig era muzica din masina care speria trecatorii si ne facea pe noi sa fim tantosi macar pentru cateva secunde epice. Din nou am realizat ca grupul meu de prieteni este ales pe spranceana.....doar nebuni si inadaptati social. Dar mie imi place :D

Concluzia serii : bumbacul cu parafina nu are gust prea bun in senvis :>